Nyíregyháza la Vâltoare

Parcul Municipal

VINERI – SÂMBĂTĂ – DUMINICĂ, 25-26-27 AUGUST

10.00–18.00

Fă cunoștință cu obiectivele din Nyíregyháza! – obiectivele turistice din Nyíregyháza și împrejurimi, publicații, oferte și informații turistice

Colț de joacă LEGO – casă de joacă creativă. Se prezintă fabrica LEGO din Nyíregyháza, filiala din Ungaria a uneia dintre cele mai mari fabrici producătoare de jucării din lume, compania care ocupă locul 3 în clasamentul celor mai atractive locuri de muncă și firma cu cea mai mare forță de muncă din regiune. La standul lor, cei interesați se vor putea juca cu mii de LEGO-uri, vor putea construi, dar vor avea loc și concursuri interesante și, cu ajutorul jocurilor, se pot familiariza cu tehnicile de fabricare a jocurilor LEGO într-una din cele 5 fabrici existente în lume.

Salut Nyíregyháza! – Pozează-te! Poți face o fotografie în fața standului. Va fi amplasat un perete în fața căruia poza va fi, cu certitudine, amuzantă și va aduce zâmbete atât pe fețele celor mici, cât și a celor mai mari.

Mâini vindecătoare – Maseurii de la Aquarius vor reîmprospăta vizitatorii Vâltorii. Ștrandul și parcul de aventură Aquarius cu cele 22 de piscine, dar și complexul balnear au ajuns în topul ștrandurilor, având 5 stele în categoria ștrandurilor de aventură și a complexurilor balneare. În 2015, în cadrul ștrandului s-a deschis complexul balneologic de 1400 metri pătrați, unde vizitatorii pot beneficia de toată gama tratamentelor balneare și fizioterapeutice existente. Apa cu conținut ridicat de iod, brom, clorură de potasiu are un efect benefic în tratamentul bolilor locomotorii, reumatice și a articulațiilor.

Căsuța meșteșugărească – Muzeul Jósa András, recunoscut pentru colecția de aur, și Muzeul Satului din Sóstó își așteaptă vizitatorii la cortul meșteșugăresc unde cei mici vor învăța scrisul cu stiloul din pene de gâscă și vor realiza bijuterii de păr. În clădirea mini-muzeului satului vor putea afla ce comori ascund clădirile din muzeu, iar prin jocul ”Jack și vrejul de fasole” îl vor putea ajuta pe Jack să ajungă în capătul vrejului.

Întâlnește-te cu leii parcului zoologic din Nyíregyháza – prezentare de costume.
Parcul zoologic din Nyíregyháza a fost numit, în 2015, cel mai bun parc din Europa. Aici, vizitatorii pot face înconjurul lumii, se pot plimba într-o pădure care se întinde pe 35 de hectare și pot vedea cele mai rare animale, peste 5.000 de exemplare. Oceanariul, jungla tropică, show-ul cu foci îi așteaptă pe cei care sunt în căutarea unor experiențe de neuitat. Costumul de leu reprezintă senzația anului 2017, simbolizând puii de lei albi născuți în luna ianuarie a acestui an.

Nyíregyháza Magic – quiz. Pe durata festivalului se poate completa quiz-ul, iar dintre cei care participă la acest concurs se va extrage câștigătorul unei excursii cu demipensiune pentru două nopți. Câștigătorul va fi anunțat în ultima zi, seara de la ora 20, pe scena mare. Premiul conține bilete de intrare la ștrand și la parcul zoologic.
Cele 3 magii ale celor 3 regiuni – sub farmecul pălincii
Degustare: 13.00, 15.00, 17.00
Din cele 8 pălinci originale înregistrate în Ungaria, trei sunt făcute în regiunea noastră, în județul Szabolcs-Szatmár-Bereg. Acestea sunt pălinca sătmăreană de prune, pălinca szabolcsi de mere, și pălinca de vișine din Újfehértó. Cei care ne vor vizita vor putea gusta din produsele premiatei Distilerii de pălincă „Zsindelyes”.

SÂMBĂTĂ, 26., august

22.00 Casa dansului popular cu Ansamblul Folcloric „Szabolcs” din Nyíregyháza – cântă Trupa Üver – Locația: Jazz&Blues Club

DUMINICĂ, 27. august

15.00–15.45 Picioare dansatoare – spectacolul Ansamblului de dansuri populare ”Szabolcs”
Locația: Parcul Municipal, scena mică
Ansamblul de dansuri populare ”Szabolcs” este cel mai vechi ansamblu amator din Nyíregyháza. În acest an a sărbătorit 6 decenii de la înființare. De-a lungul anilor trupa a avut mare succes la diferite festivaluri din Ungaria și din străinătate și a primit de mai multe ori titlul de ”Trupă remarcabilă”

20.00 Extragerea câștigătorului quiz-ului
Locația: Parcul Municipal, scena mare
Pe durata festivalului se poate completa quiz-ul, iar dintre cei care participă la acest concurs se va extrage câștigătorul unei excursii cu demipensiune pentru două nopți. Premiul este oferit de Hotel Fürdőház din stațiunea Sóstógyógyfürdő

Inline
Inline